Ziua Mondială a Pneumoniei
Ziua Mondială a Pneumoniei, marcată în fiecare an la 12 noiembrie, este la cea de a 10-a ediție, cu genericul “Fiecare respirație contează!” și continuă sensibilizarea cu privire la pneumonie – criminalul principal al copiilor din întreaga lume și pledează pentru intervenții la nivel mondial pentru:
– Prevenirea și tratarea eficientă a acestei boli mortale;
– Creșterea gradului de conștientizare cu privire la pneumonie;
– Evidențierea abordărilor și soluțiilor dovedite, care necesită resurse suplimentare și atenție sporită;
– Generarea de acțiuni, inclusiv investițiile continue ale donatorilor, pentru a combate pneumonia.
Pneumonia este una dintre principalele cauze ale deceselor la copiii sub cinci ani, în ciuda faptului că este ușor de prevenit și de tratat. Deși vaccinurile și alte eforturi preventive diminuează din povara bolii, este încă nevoie de mult mai mult efort. Cei care trăiesc în comunități sărace, prezintă cel mai mare risc de pneumonie. Fiecare copil, indiferent de locul în care este născut, merită acces la vaccinuri și medicamente salvatoare de viață.
Pneumonia este o boală respiratorie frecventă contractată de copiii de pretutindeni, din Statele Unite până în Asia de Sud-Est și reprezintă principala cauză infecțioasă de deces mai ales în rândul copiilor sub cinci ani, ucigând aproximativ 2.400 de copii pe zi. Pneumonia e responsabilă de aproximativ 16% din cele 5,6 milioane de decese sub cinci ani, ucigând aproximativ 880.000 de copii în 2016, adică aproape două victime în fiecare minut din fiecare zi. Cei mai vulnerabili copii se află în comunități sărace și rurale, subliniind necesitatea îmbunătățirii accesului echitabil la îngrijiri de înaltă calitate, diagnostic și tratament pentru toți copiii.
Și în Republica Moldova pneumonia constituie o problemă de sănătate publică importantă. Prevalența generală a populației prin bolile aparatului respirator a constituit în anul 2018, 1664,9 cazuri la 10 mii populație, față de 1655,5 în anul 2017, dintre care printre copiii de 0 -17 ani 11 luni și 29 de zile 5484,9 în anul 2018 și 5420,8 cazuri în 2017. Incidența generală a populației prin bolile aparatului respirator a constituit 1477,7 cazuri la 10 mii populație în 2018, față de 1459,4 în 2017, inclusiv 81,5 cazuri de pneumonie la 10 mii populație în anul 2018, față de 89,8 în anul 2017. Printre copiii de vârsta 0-17 ani 11 luni și 29 zile, incidența prin pneumonii în anul 2018 a constituit 220,4 cazuri la 10 mii populație, față de 249,3 cazuri în 2017 (în cifre absolute respectiv 14.828 în a.2018, față de 16.915 în a. 2017). Din cauza pneumoniei au decedat 45 copii în anul 2018, față de 43 în 2017, cu vârsta cuprinsă între 0-5 ani. Însă mai grav este că au decedat la domiciliu în urma pneumoniei în anul 2018 – 25 copii de vârsta 0-17 ani 11 luni, față de 22 în 2018.
Fiecare copil, indiferent de locul în care se naște, merită să aibă acces la vaccinuri și medicamente de salvare a vieții. Activitatea pentru prevenirea și tratarea pneumoniei, e susținută de Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 3: Asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea bunăstării pentru toți la toate vârstele. În special, Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 3.2 – a pune capăt deceselor, care pot fi prevenite la nou-născuți și copii sub 5 ani până în 2030 – nu se poate realiza fără efort continuu și resurse pentru a combate pneumonia. Pentru a face față acestor provocări, OMS și UNICEF au elaborat Planul Global de Acțiune Integrat pentru Prevenirea și Controlul Pneumoniei și Diareii (GAPPD) care prevede reducerea deceselor din cauza pneumoniei la mai puțin de 3 copii la 1000 de născuți vii până în 2025. Însă, pentru asigurarea unui control eficient al pneumoniei la copii este oportun un pachet integrat de intervenții pentru protejarea, prevenirea și tratarea acestei boli.
Se estimează că pneumonia este cauzată de agenți infecțioși, inclusiv viruși, bacterii și ciuperci, cel mai frecvent sunt provocate de:
- Streptococcus pneumoniae – cea mai frecventă cauză de pneumonie bacteriană la copii;
- Haemophilus influenzae tip b (Hib) – pe locul doi după frecvență;
- Virusul sincițial respirator – cea mai frecventă cauză virală a pneumoniei;
- La sugarii infectați cu HIV, Pneumocystis jiroveci este una dintre cele mai frecvente cauze ale pneumoniei, responsabilă pentru cel puțin un sfert din decesele cauzate de pneumonie la sugarii infectați cu HIV.
Factori de risc
In timp ce majoritatea copiilor sănătoși pot lupta împotriva infecției cu imunitatea lor naturală, copiii ale căror sisteme imunitare sunt compromise sunt la un risc mai mare de a dezvolta pneumonie. Sistemul imunitar al unui copil poate fi slăbit de malnutriție sau subnutriție, în special la sugari care nu sunt alăptați exclusiv la sân.
Bolile preexistente, cum ar fi infecțiile simptomatice ale virusului HIV și rujeolei, cresc, de asemenea, riscul unui copil de a contracta pneumonie.
De asemenea, factorii de mediu, precum: poluarea aerului din interior cauzată de gătit și încălzire cu combustibili din biomasă (cum ar fi lemn sau bălegar); traiul în case aglomerate, fumatul părinților, sporesc sensibilitatea copilului la pneumonie
Pneumonia este principalul ucigaș infecțios al copiilor
- Povara: Pneumonia continuă să fie cel mai mare ucigaș infecțios al copiilor sub vârsta de cinci ani în lume – mai mult decât HIV, TBC, Zika, Ebola și malaria împreună.
- Echitate: Persoanele de orice vârstă, în orice țară, sunt expuse riscului de apariție a pneumoniei, dar marea majoritate a deceselor cauzate de pneumonie la copii sunt înregistrate în țările sărace.
- Acces: Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate și creșterea gradului de conștientizare – deoarece cererea acestora în cadrul comunităților este crucială pentru a stopa pneumonia.
- Progres: Există intervenții dovedite, de salvare a vieții pentru a preveni și trata pneumonia. În ultimele trei decenii, milioane de vieți ale copiilor au fost salvate datorită accesului la oxigen și antibiotice și, mai recent, prin vaccinuri noi.
- Inovație: Companiile și cercetătorii din întreaga lume lucrează pentru dezvoltarea și îmbunătățirea capacităților de a preveni și trata pneumonia. Metodele inovatoare de diagnosticare, prevenire și tratare a pneumoniei vor întări capacitatea de a proteja viețile tinere.
Ce se poate face pentru a preveni pneumonia?
Tratarea pneumoniei nu numai că are o influență emoțională puternică asupra familiei, dar poate provoca, de asemenea, dificultăți financiare grave pentru familii și comunități, contribuind la ciclul sărăciei. Costurile pot include facturile medicale, costurile nemedicale directe (de exemplu, transportul la o unitate de sănătate) și pierderea zilelor de muncă și a veniturilor pentru îngrijitorii medicali.
De aceea este esențial să promovăm un set de practici de sănătate – nu este suficientă o intervenție pentru a evita pneumonia, în special pentru copiii fără acces sigur la îngrijirea și tratamentul medical. Protecția prin alăptare exclusivă în primele 6 luni de viață, o alimentație adecvată și suplimentarea cu vitamina A, sunt de mare amploare, cu impact larg răspândit. Schimbările de comportament și educația, totuși, s-au dovedit dificile în comunitățile cu poveri mari și sărăcie.
Alăptarea
Alăptarea exclusivă în primele 6 luni de viață este o componentă cheie a consolidării sistemului imunitar al copilului. Cercetările au arătat, că alăptarea exclusivă în primele 6 luni de viață poate duce la o reducere cu 23% a incidenței pneumoniei.
Nutriție
Nutriția adecvată ajută la asigurarea unui sistem imunitar funcțional pentru a proteja copiii de pneumonie, precum și alte boli. Copiii subnutriți se confruntă cu un risc mai mare de îmbolnăvire și o durată mai mare a bolii.
Strategii bazate pe dovezi existente. Vaccinurile sunt cunoscute ca fiind una dintre cele mai bune investiții în domeniul sănătății publice, datorită eficienței acestora în prevenirea bolilor și reducerea severității bolii și, în consecință, prevenirea mortalității. Prevenirea include, de asemenea, implementarea intervențiilor în domeniul apei, salubrității și igienei și reducerea poluării aerului din interior.
Vaccinuri
Prevenirea pneumoniei ajută familiile să evite costurile de tratament și alte sarcini financiare din cauza bolii. Pneumonia are multe cauze. Din fericire, cele mai multe dintre cele mai periculoase pot fi prevenite cu vaccinuri. Copiii pot fi protejați împotriva pneumoniei cu vaccinuri în curs de dezvoltare împotriva următorilor agenți patogeni:
- Streptococcus pneumoniae (pneumococ).
- Haemophilus influenzae tip b (Hib).
- Pertussis (tuse convulsivă).
- Rujeola
- Pneumococcus.
Apa, sanitația și igiena
Apa, sanitația și intervențiile de igienă sunt esențiale pentru prevenirea răspândirii pneumoniei, a diareii și a altor boli. În comunitățile cu risc sporit, în care au fost implementate programe de spălare a mâinilor cu săpun, numărul de cazuri de pneumonie la copiii sub 5 ani a fost redus la jumătate. Investiția în această simplă intervenție pentru copiii cei mai vulnerabili are potențialul de a avea un impact mare.
Aer curat
Reducerea poluării aerului reduce riscul de apariție a pneumoniei severe la copii. Poluarea aerului în interior, care ucide aproximativ o jumătate de milion de copii sub 5 ani în fiecare an, poate proveni din surse diferite, inclusiv fumatul și arderea biocarburanților pentru gătit și pentru încălzirea locuinței. Este posibil să se reducă pneumonia severă prin utilizarea unor aparate de gătit îmbunătățite, care reduc poluarea aerului din gospodărie. Beneficiile reducerii poluării depășesc cu mult nivelul de sănătate și pot contribui la egalitatea de gen, la creșterea economică și la combaterea schimbărilor climatice.
Diagnosticarea corectă și în timp util este esențială
Furnizarea către familii a instrumentelor de care au nevoie pentru a trata copiii atunci când se îmbolnăvesc, va duce la gospodării, comunități și țări mai sănătoase.
Accesul la îngrijire și tratament
Strategiile eficiente, integrate de management al cazurilor, asigură copiilor un diagnostic corect, adecvat și în timp util. Respectiv, tratamentul optim pentru pneumonie. Îmbunătățirea accesului la servicii și creșterea gradului de conștientizare și a cererii de îngrijire în cadrul comunităților, este crucială pentru controlul bolii. La un copil mic, pneumonia poate progresa destul de repede. Există mai multe motive pentru care copiii nu pot beneficia de un tratament adecvat:
- Părinții și persoanele care îngrijesc copilul pot să nu recunoască simptomele bolii sau să nu se adreseze după asistență medicală.
- Costurile tratamentului și distanța până la un centru de sănătate pot împiedica familiile să aibă acces la îngrijirea adecvată pentru un copil cu boală suspectată.
- Familiile pot avea încredere în sistemul de sănătate, dar pot prefera să solicite sfatul altor persoane necalificate.
- Furnizorii de servicii medicale pot diagnostica greșit un copil cu pneumonie și, prin urmare, nu inițiază sau nu reușesc să administreze un tratament adecvat.
Apel la acțiuni de Ziua Mondială a pneumoniei
- Ziua Mondială a Pneumoniei este o oportunitate de a acționa în numele tuturor copiilor lumii și de a oferi familiilor de pretutindeni instrumentele de care au nevoie pentru a preveni și trata pneumonia și alte boli.
- Autoritățile pot acorda prioritate sănătății copiilor prin majorarea resurselor de prevenire și combatere a pneumoniei, inclusiv pentru:
1) extinderea programelor existente pentru a preveni și a trata pneumonia;
2) dezvoltarea a noi instrumente și metode de combatere a pneumoniei,
3) evaluarea programelor și monitorizarea progresului.
- Cetățenii pot să solicite suportul de care au nevoie pentru a ajuta copiii să lupte împotriva pneumoniei.
- Lucrătorii în domeniul sănătății pot continua să practice metode bazate pe dovezi pentru a reduce la minimum suferințele și consecințele grave din cauza pneumoniei și să promoveze mesaje corecte despre prevenirea și tratamentul pneumoniei.
- Cercetătorii pot continua sa exploreze inovații, în special cele care abordează inechitățile de acces la vaccinuri pentru pneumonie, și de asemenea să dezvolte metode eficiente de diagnostic si tratament.
Până în anul 2030, pneumonia va ucide cu 11 milioane de copii mai mulți, dacă lumea nu va lua măsuri decisive acum.
Dispoziția cu privire la oganizarea și desfașurarea Ziua Mondială a pneumoniei