Ultrasonografia – un serviciu important de diagnosticare prestat în cadrul IMSP AMT Botanica
Instituția Medico-Sanitară Publică Asociația Medicală Teritorială Botanica este cea mai mare instituție de ambulator din țară, care asigură prestarea serviciilor de asistenţa medicală primară şi asistenţa medicală specializată de ambulator) tuturor persoanelor, care au depus cererile de înregistrare în cadrul instituţiei, indiferent de statutul lor asigurat/neasigurat. Numărul total al cetăţenilor care beneficiază de servicii în cadrul instituției constituie circa 210 000 persoane (populația înregistrată în cadrul IMSP AMT Botanica și suburbiile adiacente).
Instituția dispune de capacități vaste de diagnosticare prin servicii performante de imagistică. Lărgirea spectrului de metode de diagnostic performante prin achiziționarea utilajelor și dipozitivelor medicale de ultimă generație rămâne una din preocupările permanente a administrației instituției.
Serviciul ecografic este unul din cele mai solicitate de către medici pentru diagnosticarea diverselor maladii. Ecografia poate fi efectuată fără nici o restricţie de câte ori este nevoie de către femeile însărcinate, copii, adulţi şi vârstnici, întrucât nu emană radiaţii, și nu are contraindicaţii. Imaginile ecografice se obţin în timp real, fiind uşor de vizualizat şi de analizat structura, mişcarea, dar şi posibilele disfuncţii ale următoarelor părţi ale corpului uman:
– cordul;
– examinarea fătului;
– glanda tiroidă şi glandele paratiroide;
– vasele mari (aorta, arterele renale, arterele iliace, vena porte, etc);
– ganglionii limfatici;
– glandele mamare;
– sistemul musculoscheletal
– organele abdominale (ficat, vezică biliară, splină, pancreas, rinichi, vezică urinară);
– organele pelviene (ginecologie, urologie, proctologie)
IMSP AMT Botanica are în dotare 8 aparate ultrasonografice, amplasate în subdiviziunile instituţiei:
1. Voluson Expert 22, GE, anul producerii 2024 – pentru investigații obstetrice, ginecologice, amplasat în cadrul CSF Dalila;
2. Voluson E8, GE, anul producerii 2010 – pentru investigații obstetricale, ginecologice, amplasat în cadrul CSF Dalila;
3. Logiq Fortis, GE, anul producerii 2022 – pentru investigații generale, amplasat în cadrul CMF nr.1;
4. Logiq Fortis, GE, anul producerii 2023 – pentru investigații generale, cardiologice, amplasat în cadrul CMF nr.2. Echipamentul a fost procurat cu suportul Proiectului de grant Japonez – KUSANONE;
5. X3, Vinno, anul producerii 2021 – pentru investigații generale, amplasat în cadrul CMF nr.2;
6. E 35, Vinno, anul producerii 2020 – pentru investigații generale, amplasat în cadrul CMF nr.3;
7. G 60, Vinno, anul producerii 2018 – pentru investigații cardiologice, amplasat în cadrul CCD;
8. Sonoscape SSI-800, anul producerii 2014 – pentru investigații generale, amplasat în cadrul CCD.
IMSP AMT Botanica a avut frumoasa ocazie în anul 2023 de a beneficia de suportul proiectului Kusanone în procurarea unui echipament performant Utrasonografic, instalat și utilizat în cadrul Centrului Medicilor de Familie nr. 2.
Serviciile ecografice în cadrul IMSP AMT Botanica la moment sunt prestate de 7 medici cu specializare în domeniu: dnul Virgil Prisacari, dna Elena Malachi, dna Rodica Cheptonar, dnul Calin Baciu, dna Natalia Balan, dna Pruteanu-Pascal Adriana și dna Silvia Furman, asistați de 6 asistenți-operatori. De menționat, că în scopul creșterii calității asistenței medicale specializate, pacienții sunt examinați ecografic inclusiv în cadrul consultației medicul specialist urolog și a 2 medici specialiști obstetricieni-ginecologi. Anual lucrătorii medicali ai instituției sunt programați la cursurile de educație medicală continuă pentru perfecționarea competențelor profesionale.
Instituția aprobă anual Planul de întreținere și verificare metrologică a tuturor dispozitivelor medicale din dotare, care este asigurat de către 2 bioingineri medicali și 1 inginer metrolog. Pentru realizarea serviciilor de deservire, mentenanță și reparație a utilajelor, anual sunt planificate surse financiare și încheiate contracte de prestare a serviciilor menționate cu agenții economici, acreditați și certificați pentru aceste activități.
Anual IMSP AMT Botanica realizează circa 24 200 investigații ultrasonografice, dintre care circa 3000 sunt servicii de înaltă performanță.





