EVENIMENT DE INFORMARE„SCREENINGUL CANCERULUI COLORECTAL”
Procesul de Pilotare a Screeningului Cancerului Colorectal prin testarea iFOB și campania de promovare a screeningului pentru această formă de cancer a demarat la finalul lunii mai 2023 și este organizată de Institutul Oncologic în comun cu Ministerul Sănătății al RM, Compania Națională de Asigurări în Medicină și Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
Cancerul colorectal este o problemă majoră de sănătate publică în Republica Moldova. Doar în 2022, circa 1300 persoane noi au fost diagnosticate cu cancer colorectal. Aceasta este cea mai răspândită formă de cancer privind îmbolnăviri și decese. Cancerul colorectal poate fi prevenit prin efectuarea testului iFOB cu regularitate, test care are drept scop depistarea sângelui ocult în masele fecale. În cadrului proiectului pilot, pe lângă procesul de informare a populației și instruire a medicilor, 9200 de teste iFOB vor fi împărțite în cele 4 regiuni cheie, care fac parte din campania de promovare a metodelor de prevenție a cancerului colorectal și pilotarea screeningului cancerului colorectal prin testarea iFOB – Călărași, Bălți, Cahul și Chișinău – pentru a fi oferite persoanelor cu vârsta cuprinsă între 50-55 ani, care se consideră sănătoase, pentru testarea screening.
Una dintre regiunile pilot unde se implementează testarea iFOB este Chișinău. Evenimentul de informare este organizat în scop de a oferi toate informațiile utile de știut de publicul larg și de lucrătorii medicali pentru prevenția cancerului colorectal, inclusiv prin efectuarea testului iFOB. Subiectele de discuție vor include următoarele aspecte:
1. Factorii care duc la îmbolnăvirea colonului
2. Cum prevenim dezvoltarea cancerului pentru evitarea factorilor de risc
3. Cum putem contribui la menținerea sănătății colonului și a tranzitului intestinal
4. Importanța vizitelor la medic pentru controlul profilactic la medic
5. Screeningul cancerului colorectal, etapă cu etapă – informații pentru lucrătorii medicali
6. Importanța testului iFOB în depistarea precoce a stărilor precanceroase și a stadiilor incipiente ale cancerului colorectal
7. Cum se realizează corect testul iFOB la domiciliu – informații generale pentru medicii de familie și participanții în proiectul pilot
8. Etapele necesare de efectuat de lucrătorii medicali în cazul unui test iFOB pozitiv.
Locație: IMSP AMT BOTANICA, Mun.Chișinău, Str.Dacia 5/2,intrare gratuită