Autocontrolul este o capacitate care se formează în timp și pe care fiecare dintre noi o avem mai mult sau mai puțin dezvoltată. În principal, când vorbim despre controlul propriei persoane, ne referim la 3 lucruri: la capacitatea de a ne ține în frâu poftele și impulsurile de moment, la stăpânirea propriilor reacții emoționale și la capacitatea de a amâna o recompensă și de a continua o activitate mai puțin plăcută.

Pentru a putea vorbi despre un autocontrol sănătos trebuie să fim atenţi să nu cădem în extreme. Atât lipsa autocontrolului cât și prezența lui în exces sunt nesănătoase. Lipsa autocontrolului înseamnă impulsivitate, reacții imprevizibile, incapacitatea de a duce la bun sfârșit o anumită activitate. Autocontrolul în exces înseamnă rigiditate, lipsa de spontaneitate, inhibiţie. În esenţă, autocontrolul este definit prin:

▪ faptul de a acţiona conştient;
▪ faptul de a lua în calcul cât mai multe consecinţe atunci când cineva ia decizia de a face sau a spune ceva;
▪ faptul de a face şi lucruri care nu îţi plac, dar aduc consecinţe pozitive;
▪ faptul de a amâna plăcerile sau a renunţa la unele dintre ele;
▪ putere a voinţei;
▪ autodisciplină;
▪ perseverenţă.

Autocontrolul a devenit obiect major de cercetare în discipline ştiinţifice multiple (Moffit et alii, 2011).

Experţii în sănătate au descoperit că un autocontrol scăzut „prezice” moartea timpurie, bolile psihice şi comportamente de risc precum supra-alimentaţia, fumatul, problemele cu alcoolul, sexul neprotejat şi nerespectarea prescripţiilor medicale.

Sociologii au demonstrat legătura între autocontrolul scăzut şi dificultăţile de găsire sau păstrare a unui loc de muncă. Rata criminalităţii este şi ea mai mare în categoriile în care autocontrolul este slab. De asemenea, un autocontrol scăzut conduce la un risc semnificativ mai mare de abandon şcolar, absenteism, sarcini nedorite şi delincvenţă în rândurile adolescenţilor.

Economiştii observă că persoanele cu autocontrol scăzut sunt cele care consumă cel mai mult din rezervele bugetare şi le recomandă politicienilor să promoveze intervenţii sociale focalizate pe creşterea capacităţii de autocontrol, ca o modalitate eficace de a reduce cheltuielile sociale.

Specialiştii în genetică spun că autocontrolul este dependent atât de zestrea genetică, cât şi de condiţiile de mediu şi educaţie, şi se află în căutarea genelor asociate cu autocontrolul.

Iar neuroştiinţele studiază autocontrolul ca funcţie a cortexului frontal şi ne dezvăluie ce se întâmplă în creierul nostru atunci când acţionăm autocontrolat.

Experimentul bezelelor „The Marshmallow Experiment” a fost conceput de psihologul american Walter Mischel, în anii ’60-’70, pe când era profesor la Universitatea Stanford. Walter Mischel a testat capacitatea unor preşcolari (cu vârsta medie de 4 ani şi jumătate) de a rezista tentaţiei de a mânca o bezea timp de 15 minute, pentru a obţine în plus încă o bezea. Un copil din trei a reuşit să reziste şi să aştepte timpul stabilit pentru a obţine a doua bezea. Se consideră că testul respectiv are o acuratețe de 100% în determinarea portretului psihologic al adultului, care va deveni acel copil în viitor. Va fi înclinat spre ascultare, sau va fi un copil rebel și independent. După 10-15 ani, psihologul şi-a căutat subiecţii pentru a vedea cum se descurcă în viaţa personală, socială şi profesională. Cei care reuşiseră să reziste tentaţiei aveau semnificativ mai mult succes în toate domeniile vieţii lor decât ceilalţi. Se pare că un element-cheie în a obţine succes este capacitatea de autocontrol care are la bază aşteptarea pentru o recompensă întârziată. Iată o prezentare succintă a experimentului şi o sugestie despre cum să folosim rezultatele sale în schimbarea tehnicilor de educaţie.

Conform unui studiu publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences, autocontrolul face diferenţa între o slujbă bună şi puşcărie. Studiul menţionat, coordonat de profesorul Terrie Moffitt de la Universitatea Duke şi Colegiul Regal din Londra, conţine rezultatele cercetării asupra a 1000 de persoane născute în Noua Zeelandă în 1972 şi 1973 care au fost urmărite longitudinal, de la naştere până la 32 de ani. Persoanele care au dovedit cel mai bun autocontrol în copilăria mică (vârstele preşcolară şi şcolară) s-au bucurat, ca adulţi,  de o sănătate semnificativ mai bună, venituri mai mari şi o securitate socială mai bună. Persoanele care au probat un autocontrol scăzut în copilăria mică s-au confruntat cu semnificativ mai multe probleme la vârsta adultă: mai multe probleme de sănătate; mai multe probleme cu dependenţa de substanţe diverse (alcool, droguri); mai multe probleme cu justiţia; mai multe dificultăţi financiare; risc mai mare de a da naştere unor copii fără a avea o relaţie stabilă cu partenerul. În esenţă, studiul arată că autocontrolul se învaţă la vârste foarte mici ori este dificil de a mai fi dobândit, influenţând traiectoria în viaţă. Cercetătorii susţin că o focalizare a programelor educative pe dezvoltarea autocontrolului, îndeosebi în copilărie şi adolescenţă, ar conduce nu doar la câştiguri individuale, ci şi la costuri sociale mai mici şi o siguranţă publică mai mare. Ceilalţi factori determinanţi ai succesului în viaţă sunt: coeficientul de inteligentă (IQ-ul) şi statusul social. Dar aceşti doi factori sunt dificil, dacă nu imposibil, de influenţat. Unde se poate lucra este tocmai autocontrolul.

Autocontrolul este înţeles de către cercetători ca fiind: autodisciplină, rigoare şi perseverenţă. De asemenea, autocontrolul include capacitatea de a evalua consecinţele propriilor acţiuni. Persoanele cu un autocontrol bun au un stil de viaţă mai sănătos, sunt mai fericite în cuplu şi au locuri de muncă mai bune. Autocontrolul este o abilitate care se află în aceeaşi zonă a creierului unde sunt şi alte funcţii complexe (adică în lobul prefrontal). Dezvoltarea oricărei abilităţi din aria prefrontală a creierului duce automat la îmbunătăţirea tuturor funcțiilor din această zonă. Dezvoltarea capacităţii de autocontrol ţine cont de următoarele aspecte:

▪ Luarea în stăpânire a propriului corp. Stăpânirea impulsurilor fizice este primul pas în dobândirea autocontrolului.

▪ Formarea răbdării. Răbdarea şi capacitatea de a amâna o activitate plăcută sunt părţi importante ale autocontrolului. Opusul răbdării este intoleranţa la frustrare, adică reacţia de furie nestăpânită.
▪ Creşterea rezistenţei în faţa tentaţiilor. Autocontrolul este pus la încercare în momentele dificile, în care trebuie să facă faţă anumitor ispite sau în care nu trebuie să încalce anumite reguli.

Tehnici de realizare a autocontrolului

Principalele mijloace de realizare a autocontrolului sunt: gândirea pozitivă, relaxarea, antrenamentul psihogen, exerciţiile de respiraţie, autosugestia.

 Gândirea pozitivă este o atitudine mentală cu ajutorul căreia reuşeşti să depăşeşti obstacolele şi să îţi îndeplineşti visele. Este o atitudine datorită căreia obţii rezultate bune şi excelente. O gândire pozitivă anticipează fericirea, bucuria, sănătatea şi rezultate satisfăcătoare pentru fiecare situaţie şi acţiune. Este un mod de a privi lucrurile astfel încât să aştepţi întodeauna rezultatul pozitiv din orice situaţie. Beneficiile gândirii pozitive:  reduce stresul zilnic; o mai bună sănătate; o încredere în sine puternică; trăieşti o viaţă mai lungă; trăieşti o viaţă mai fericită; vei avea mai mulţi prieteni; management mai bun al deciziilor importante, etc. Gândirea pozitivă ne ajută să ne concentrăm mintea pe soluţie, şi să eliminăm starea psihologică de scuză.

Relaxarea are 2 componente: una musculară şi alta psihică. Între starea de tensiune a corpului şi starea emoţionala există o legătură directă şi reciprocă (observând că în stările de supraactivare emoţională muşchii sunt şi ei încordaţi, pornind invers, reducând încordarea musculară, poţi produce o stare de destindere psihică) şi atunci exerciţiile care vizează una sau alta dintre componente, se finalizează de fapt cu relaxarea întregului organism. Orice exerciţii de relaxare, chiar dacă sunt la îndemâna oricui, presupun o anumită doză de responsabilitate şi maturitate. Ele au reguli care sunt bine să fie respectate.

Antrenamentul psihogen se realizeaza pe fundalul relaxării obţinute cu tehnicile de destindere şi urmăreşte, spre deosebire de antrenamentul autogen, să stimuleze activitatea psihică dar şi musculară. Se realizează de obicei prin exerciţii de concentrare asupra unei anumite acţiuni care urmează să se desfăşoare. 

Exerciţiile de respiraţie şi autosugestia sunt elemente-cheie ale autoreglării stărilor psihice, utilizându-se împreună atât în scopul calmării, cât şi în scopul activării. Tehnicile controlului voluntar al respiraţiei sunt utile şi în practicarea acelor activităţi care solicită în mod expres funcţia respiratorie (diverse ramuri ale sportului, în muzică sau în arta teatrală). Respiraţia liniştită are efecte benefice în cadrul exerciţiilor de relaxare şi este optimizată la rândul său prin intermediul acestor exerciţii.

Autosugestia este o metodă terapeutică de profilaxie, tratament şi autotratament ce face parte din ansamblul de tehnici şi procedee terapeutice cunoscut sub numele de psi­hoterapie. Psihoterapia constă în utilizarea unor mijloace psihologice prin care se intervine pozitiv asupra stării de să­nătate umană.

Concluzionând, ideea centrală este că autocotrolul este cel mai bun predictor pentru succesul în viaţă şi că, din fericire, el poate fi îmbunătăţit.