Angajează-te să renunți. Abandonează fumatul acum!
Anual, pe data de 31 mai, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a partenerilor săi, marcăm Ziua Mondială fără Tutun pentru a reflecta asupra riscurilor consumului de tutun pentru sănătate și a susține politicile eficiente de reducere a consumului de tutun sub orice formă. În anul curent, OMS a lansat campania globală cu durata de un an „Angajează-te să renunți”. Aceasta își propune să sprijine 100 de milioane de oameni din întreaga lumea în încercarea de a renunța la tutun prin diverse inițiative și soluții digitale. Obiectivul dat va fi atins prin extinderea serviciilor existente, precum sfaturi scurte din partea lucrătorilor medical și a liniilor naționale gratuite de renunțare la tutun, dar și lansarea serviciilor inovatoare precum Florence, primul lucrător digital în domeniul sănătății al OMS și programe de asistență chatbot în aplicațiile mobile  WhatsApp și Viber. Consumul de tutun este responsabil pentru 25% din numărul total de decese provocate de cancer la nivel global. Utilizarea produselor din tutun și a nicotinei în produsele conexe crește riscul de cancer, boli cardiovasculare și pulmonare. În contextul situației pandemice actuale, observațiile efectuate în mai multe țări de la declararea, de către OMS, a stării de urgență pe 11 martie 2020, denotă că fumătorii sunt de 6 ori mai predispuși să sufere de complicații severe ale infecției COVID-19. În Republica Moldova, din cele 40 466 de decese provocate de bolile netransmisibile, înregistrate în anul 2020, peste 5600 (cca. 14%) au fost  cauzate de consumul tutunului. Dintre acestea, peste 60% de persoane sunt de vârstă activă, iar mortalitatea în rândul bărbaților este de 2 ori mai mare decât a femeilor. Cauzele acestui număr mare de decese sunt bolile provocate de consumul  tutunului, de pierderea prematură a sănătății drept consecință a bolilor netransmisibile, a invalidității la vârsta aptă de muncă. Fumatul afectează grav femeile însărcinate, provocând naşteri premature şi greutate mică a copilului la naştere, iar la nou-născuţi creşte riscul apariţiei sindromului morţii subite a sugarului. În ultimii 10 ani incidența cancerului a crescut de 1,4 ori, a sporit prevalența pacienților cu boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boala pulmonară obstructivă cronică, astmul bronșic, diabetul zaharat, bolile aparatului digestiv, în special, a ulcerului stomacal, a cirozelor şi cancerului hepatic. În apariția acestor maladii fumatul joacă un rol important. În contextul pandemiei actuale, la nivel național, datele existente denotă că 98% din persoanele decedate de COVID-19 au suferit de unele comorbidități enumerate mai sus. Vom accentua că toate produsele din tutun (țigarete, tutun de rulat, tutun pentru narghilea, tutunul încălzit – HEETS, etc.), cât și produsele conexe (țigarete electronice și produse din plante pentru fumat) prezintă pericol sub orice formă de consum și afectează grav sănătatea. Renunțarea la tutun este o provocare, în special din cauza stresului social și economic suplimentar provocat de pandemie. La nivel mondial, aproximativ 780 de milioane de oameni spun că vor să renunțe. Cu toate acestea, doar 30% dintre aceștia au acces la instrumentele care îi pot ajuta să depășească dependențele fizice și psihice de tutun. La crearea unor medii mai sănătoase, care vor favoriza renunțarea la tutun va ajuta:
  • Pledarea pentru politici puternice de renunțare la tutun;
  • Mărirea accesului la serviciile de renunțare;
  • Conștientizarea tacticilor utilizate de industria tutunului;
  • Abilitarea consumatorilor de tutun să câștige lupta cu tutunul prin inițiative „renunță și câștigă”.
Angajează-te să renunți. Abandonează fumatul acum! Campania ”Angajează-te să renunți” în Republica Moldova include o serie de activități coordonate de MSMPS și susținute de reprezentanța OMS în Moldova și proiectul moldo – elvețian „Viață Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”, inclusiv: instalarea la terenurile de joacă a panourilor informative tematice, desfășurarea webinarelor, ședințelor informative, acordarea sfaturilor minime de renunțare la tutun, mediatizarea materialelor informaționale ale campaniei (spot video, poster, GIF, carduri pentru media socială), etc.