You are currently viewing 28 aprilie 2021 – Ziua Mondială a siguranței și sănătății la locul de muncă cu genericul „Anticipați, pregătiți și răspundeți la crize – Investiți acum în sisteme reziliente de siguranță și sănătate ocupațională”

28 aprilie 2021 – Ziua Mondială a siguranței și sănătății la locul de muncă cu genericul „Anticipați, pregătiți și răspundeți la crize – Investiți acum în sisteme reziliente de siguranță și sănătate ocupațională”

Anual, pe 28 aprilie se marchează Ziua Mondială a siguranței și sănătății la locul de muncă, motiv ce contribuie la inițierea campaniilor de promovare a siguranței și sănătății la locul de muncă, precum și a muncii decente.

Ziua Mondială a siguranței și sănătății în muncă în acest an se va focusa pe consolidarea și valorificarea fiecărui element al sistemelor naționale de siguranță și sănătate ocupațională pentru asigurarea rezistenței în răspunsul la crizele din prezent și din viitor.

Criza globală de la începutul anului 2020 a avut efecte profunde în toate sferele. Pandemia a atins aproape toate aspectele lumii muncii, de la riscul transmiterii virusului la locul de muncă, până la riscurile siguranței și sănătății ocupaționale, apărute ca urmare a măsurilor de atenuare a răspândirii virusului. În acest context, s-a trecut la noi forme de angajamente ocupaționale (ex: munca la distanță) care au deschis noi oportunități pentru angajați, dar care prezintă noi riscuri pentru siguranța și sănătatea ocupațională, inclusiv riscurile ergonomice, psihosociale și violență.

Criza cauzată de pandemia COVID-19 și numeroasele efecte asupra mediului de muncă au impus autoritățile, angajatorii și  angajații  să facă față unor provocări fără precedent și au demonstrat importanța și necesitatea consolidării sistemelor de siguranță și sănătate ocupațională, atât la nivel național, cât la nivel de întreprindere.

În acest context, Organizația  Internațională a Muncii și entitățile sistemelor naționale de siguranță și sănătate ocupațională vor deschide un dialog cu privire la importanța creării și creșterea investițiilor în sisteme reziliente în situații de criză,

Condițiile de muncă precare contribuie la un total de 300 000 de decese anual, legate de locul de muncă și pierderi economice de circa 4% din produsul intern brut al regiunii europene. Mai puțin de 10% din populația activă actualmente are acces la servicii de sănătate la locul de muncă în țările europene.

Un studiu recent al OMS oferă estimări ale impactului asupra sănătății a celor mai răspândiți factori de risc profesional. Condițiile de muncă nesănătoase contribuie la cel puțin 1,6% din povara bolii în regiunea europeană a OMS. Statisticile arată că riscurile profesionale majore asociate cu această povară sunt:

  • traumele (40% din sarcina profesională a bolii);
  • zgomotul (22%);
  • factorii cancerigeni (18%);
  • particulele în aer (17%);
  • factorii ergonomici (3%).

 

Aceste riscuri reprezintă o parte substanțială a poverii bolilor cronice: 37% din toate cazurile de dureri de spate, 16% din pierderea auzului, 13% din bolile pulmonare cronice obstructive, 11% astm, 8% traume, 9% cancer pulmonar, 2% leucemie și 8% depresie.

 

Statistici globale privind securitate și sănătate la locul de muncă în timpul pandemiei COVID-19:

  • până la 20-30% din cazurile totale de COVID -19 pot fi atribuite expunerilor la locul muncă;
  • 136 de milioane de lucrători medicali și asistenți sociali prezintă un risc serios de a contracta COVID -19 la locul de muncă;
  • decesul a peste 7000 de lucrători medicali la nivel global poate fi atribuit infectării cu COVID -19 la locul de muncă;
  • 1 din 5 lucrători din domeniul sănătății au raportat simptome de depresie și anxietate în perioada pandemiei;
  • 65% dintre întreprinderile chestionate au raportat că moralul lucrătorilor a fost dificil de susținut în timpul lucrului la distanță.

 

Situația în Republica Moldova:

Circa 22,3 mii de persoane din economia națională activează în condiții de muncă ce nu corespund normelor de igiena muncii, inclusiv:

  • 1,7 mii muncitori – muncă fizică grea;
  • 0,36 mii – lucrează în încăperi închise,
  • 0,17 mii – manipulează utilaje care nu corespund cerințelor de securitatea muncii.

De menționat, că condițiile de muncă existente și depistarea bolilor cronice sau profesionale în urma examenelor medicale obligatorii, care se realizează în țară pe departe nu reflectă tabloul real din economia națională. Din lipsa resurselor necesare se constată o subdiagnosticare a bolilor profesionale. În perioada anilor 1991-2020 s-au înregistrat 889 cazuri de boli (intoxicaţii) profesionale (BP) cu 897 de afectați. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în anul 1991 (102 cazuri), iar în anul 2014 și 2016 când nu au fost înregistrate nici un caz de boală profesională. În anul 2020 au fost înregistrate doar 2 cazuri de boală profesională.

 

Convențiile Organizației Mondiale a Muncii (OIM), ce stau la baza siguranței și sănătății ocupaționale (SSO):

  • Convenția OIM nr. 155 (1981) cu privire la siguranța și sănătatea ocupațională și Recomandările nr. 164

        Scopul fiind adoptarea unei politici naționale coerente a siguranței și sănătății ocupaționale. La baza sunt acțiunile de promovare a SSO care trebuie întreprinse atât la nivel național, cât și la nivel de întreprindere. Tot aici sunt specificate drepturile și responsabilitățile de bază ale angajatorului și angajatului.

        Drepturile și responsabilitățile de bază în domeniul SSO sunt:

 

Revin angajatorului:

–    a asigura în limitele posibile, locuri de muncă, tehnică, echipament, proces și agenți fără riscuri pentru sănătate;

–    a asigura muncitorul cu echipament de protecție individual adecvat, fără implicarea financiară a angajatului;

–    a asigura măsuri de acțiune în caz de urgență și accidente;

–    a consulta, informa și antrena în SSO angajații și reprezentații acestora.

 

Revin angajaților:

–   a fi informați și antrenați în siguranța și sănătatea ocupațională;

–   a se exclude  rezonabil, justificat din situațiile care prezintă risc pentru viață și sănătate;

–   a fi consultat și cooptat în domeniul SSO;

–   a fi instruiți în SSO;  

–   a utiliza corect echipamentul de protecție individual;

–   a raporta situațiile periculoase, accidentele și traumele la locul de muncă.

 

  • Convenția OIM nr. 161 (1985) cu privire la serviciile sănătății ocupaționale și Recomandările nr. 171

        Conform acesteia, la nivel de întreprindere, serviciile sănătății ocupaționale asigură funcțiile esențiale de prevenție și sunt responsabile de consultarea angajatorului, angajaților și reprezentanților acestora în scopul menținerii unui mediu de muncă sigur și sănătos. În momente de criză, ajută angajatorii și angajații să întreprindă măsuri adecvate la locul de muncă și asigură continuitatea asistenței medicale.

 

  • Convenția OIM nr. 187 (2006) cu privire la Cadrul siguranței și sănătății ocupaționale și Recomandările nr. 197

         Promovează o Cultură națională preventivă în domeniul siguranței și sănătății ocupaționale și stabilește un Sistem național în SSO.

 

        Din cele 3 convenții,  Convenția OIM nr. 155 (1981) a fost ratificată în anul 2000,  Convenția OIM nr. 187 (2006)  a fost ratificată în 2010 și sunt în vigoare până în prezent, iar Convenția OIM nr. 161 (1985) a fost adoptată în anul curent și urmează a fi ratificată în anul 2022. Urmare a ratificării Convenției OIM nr. 161 (1985), cadrul legal și de reglementare național va fi actualizat.

       

Sănătatea ocupațională în instituțiile medicale:

        Serviciile de sănătate ocupațională din instituțiile de asistență medicală au un rol esențial în protejarea sănătății și siguranței angajaților din domeniul sănătății în situații de urgență, deoarece acestea contribuie la menținerea unei forțe de muncă sănătoase și funcționale, asigurând continuitatea răspunsului la urgențele din sănătate și menținerea serviciilor esențiale de asistență medicală.

        Angajații sistemului medical au fost supuși cel mai mult la riscurile cauzate de pandemia COVID-19. La nivel global, din numărul total de infectări circa 14% revin muncitorilor serviciilor medicale și aproximativ 7000 de cazuri au fost fatale. Iar unul din cinci angajați ai sistemului medical prezintă simptome ale depresiei și anxietății ca rezultat al muncii extenuante și în condiții de stres extrem în timpul pandemiei.

        În Republica Moldova, din numărul total de cazuri înregistrate la finele anului 2020 (145873), 13913 – le-a revenit angajaților din sistemul medical, inclusiv: 4119 – medici, 5852 – asistente medicale, 1889 – infirmiere și 2053 – personal auxiliar. Este de menționat faptul că, în rândul lucrătorilor medicali s-au înregistrat 62 de cazuri de deces. O importanță deosebită revine și repartizării teritoriale a lucrătorilor medicali infectați cu COVID-19, ponderea cea mai mare a revenit mun. Chișinău – 38,8%, Ialoveni – 4,6%, Strășeni – 3,6% Cahul – 2,6%, Criuleni și Comrat – 2,1%.

        În acest context, Cadrul global OMS-OIM cu privire la programele naționale de sănătate ocupațională pentru lucrătorii din domeniul sănătății solicită consolidarea sistemelor de sănătate pentru a asigura sănătatea și siguranța angajaților, a proteja sănătatea pacienților, a asigura îngrijirea calitativă a pacienților și a contribui la formarea unei comunități durabile în domeniul sănătății. Această acțiune implică asigurarea programelor de sănătate ocupațională existente cu bugete suficiente. În timpul pandemiilor și al altor situații de urgență, răspunsul și continuitatea serviciilor sunt condiționate de reziliența sectorului medical și de siguranța și sănătatea personalului.

Pentru a asigura o revenire la muncă în condiții de siguranță și pentru a evita întreruperile ulterioare în procesul de muncă, OIM recomandă:

  • Cartografierea pericolelor și evaluarea riscurilor de infectare în raport cu toate operațiunile de muncă și continuarea evaluării acestora după revenirea la muncă.
  • Adoptarea măsurilor de control al riscurilor adaptate fiecărui sector și specificului fiecărui loc de muncă și a forței de muncă.

 

Astfel de măsuri pot fi:

  • Reducerea interacțiunilor fizice între lucrători, contractori, clienți și vizitatori și respectarea distanțării fizice în cazurile de apariţie a interacţiunilor.   
  • Îmbunătățirea ventilației la locul de muncă.
  • Curățarea regulată a suprafețelor, asigurarea locurilor de muncă curate și igienice și asigurarea facilităților adecvate pentru spălarea mâinilor și igienizare.
  • Aprovizionarea lucrătorilor cu Echipamente Personale de Protecție (EPP), în cazuri de necesitate și gratuit.
  • Pregătirea aranjamentelor pentru izolarea cazurilor suspecte și urmărirea fiecărui contact.
  • Oferirea serviciilor în domeniul sănătății mintale personalului.
  • Acordarea serviciilor de instruire, educație și aprovizionarea cu materiale informaționale referitoare la securitatea și sănătatea la locul de muncă, inclusiv practicile indicate de igienă, precum și utilizarea oricăror controale la locul de muncă (inclusiv EPP).

 

Răspunsul OMS

Rezoluția Adunării Mondiale a Sănătății WHA60.26, „Sănătatea lucrătorilor: planul global de acțiune”, a îndemnat statele membre „să lucreze pentru acoperirea completă a tuturor lucrătorilor, în special a celor din sectorul informal, agricultură, întreprinderile mici și lucrătorii migranți cu intervenții esențiale și servicii de bază de sănătate a muncii pentru prevenirea primară a bolilor și accidentelor profesionale. ”

Strategia propusă de OMS pentru a îmbunătăți sănătatea lucrătorilor, inclusiv a celor care lucrează în companii mici și în sectorul informal, este de a lucra cu țările în următoarele direcții strategice:

  1. Creșterea competențelor furnizorilor de asistență medicală primară – medicii de familie, asistenții medicali, din domeniul sănătății publice și de mediu și lucrătorii din domeniul sănătății comunitare – pentru a oferi servicii de bază de sănătate la locul de muncă, precum recomandări privind îmbunătățirea condițiilor de muncă, monitorizarea stării de sănătate a lucrătorilor și detectarea celor mai frecvente boli profesionale în rândul lucrătorilor din companiile mici, zonele rurale, ferme, sectorul informal și în rândul migranților.
  2. Extinderea acoperirii și îmbunătățirea calității serviciilor specializate de sănătate în muncă în companiile mari și mijlocii și în zonele industriale, cu accent pe evaluarea și reducerea riscurilor profesionale; supravegherea și îmbunătățirea mediului de lucru, a organizării muncii, a mașinilor și echipamentelor; depistarea precoce și reabilitarea bolilor profesionale; promovarea sănătății și acordarea primului ajutor la locul de muncă.
  3. Stabilirea conexiunilor între serviciile de sănătate a muncii și centrele de îngrijire primară pentru a facilita îngrijirea lucrătorilor care suferă de boli cronice și reîntoarcerea lor la muncă după absența pe termen lung din cauza bolii.
  4. Dezvoltarea inițiativelor, instrumentelor și metodelor de sănătate la locul de muncă pentru împuternicirea companiilor și a altor locuri de muncă pentru a avea o mai bună îngrijire a sănătății, fără a se baza în mod nejustificat pe servicii profesionale de sănătate.
  5. Includerea sănătății la locul de muncă în pregătirea pre și continuă a tuturor furnizorilor de sănătate și a anumitor specialiști medicali care se ocupă de cancer, piele, boli respiratorii și neurologice și tulburări musculo-scheletice.
  6. Dezvoltarea foilor de parcurs pentru extinderea accesului lucrătorilor la intervenții și servicii esențiale, astfel cum sunt definite la nivel național, pentru prevenirea și controlul bolilor profesionale. Acestea includ monitorizarea acoperirii și stabilirea unor obiective realiste, în conformitate cu resursele umane și financiare disponibile pentru sănătate.

 

          Consolidarea politicilor naționale și a cadrului de reglementare în domeniul siguranței și sănătății la locul de muncă este esențial în protecția și promovarea sănătății ocupaționale fizice și mentale. Investițiile pentru consolidarea sistemelor de siguranță și sănătate ocupațională vor ajuta guvernele, angajatorii și angajații în :

  • răspunsul la pandemia actuală,
  • protejarea sănătății la locul de muncă,
  • recuperarea rapidă a organizației / întreprinderii.